marți, 20 august 2013

De ce sunt importante fructele dimineața?

Fructele pot fi niște gustări excelente între mese, însă în cantități moderate. Chiar dacă sunt fructe și aparent avem senzația că putem mânca în neștire, nu e chiar așa. Treaba cu excesele e valabilă în toate cazurile, inclusiv în cazul fructelor.

Totuși, de ce sunt importante fructele dimineața? Fructele reprezintă un boost de energie pe care îl poți primi.

Să luăm ca exemplu un scenariu pe care îl aplic eu în anumite dimineți, atunci când am mai mult timp la dispoziție.

Imediat după ce mă trezesc, mă hidratez cu apă. Beau aproape 1 litru de apă la prima oră a dimineții. Apoi, merg la baie, fac duș, mă îmbrac etc. și plec la serviciu.

De ce sunt importante fructele dimineata
Sursă foto: 74211.com

Cam peste o oră de când am băut apa, mănânc niște fructe. În general mănânc un măr mai mare și o banană. După o oră de la consumarea fructelor mănânc abia micul dejun care e compus de obicei din iaurt, brânză, ou fiert sau ceva de genul.

De foarte multe ori nu apuc să mănânc mic dejunul consistent de la o oră după fructe, așa că mai suplimentez cu o banană, cu un măr, cu o piersică sau o prună (doar una dintre ele, nu toate simultan :)).

Scenariul ăsta de dimineață mă ajută să fiu mult mai plin de energie până la masa de prânz. Nu e un mister că organismul nostru depune foarte mult efort în procesul de digestie, atunci când ne hrănim cu mâncăruri grele în cantități însemnate.

Așa că fructele sunt ideale pentru că: 1. Oferă un boost de energie, binevenit în fiecare dimineață. 2. Sunt digerate mult mai ușor și rapid, neprovocând senzația aia de moleșeală.

3 comentarii:

  1. Ai dreptate! Fructele sunt bune consumate pana in ora 12. De ce spun asta? Ei bine contin destul de multi carbohidrati care se asimileaza foarte repede in oraganism si ne dau energie.
    Nu este recomandat sa consumam fructe seara deoarece nu consumam energia respectiva de unde vor rezulta kg in plus.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ooo, iată și primul meu comentariu oficial. Mulțumesc Vladko. Având în vedere că tu ești un utilizator de Blogger, ai idee dacă există vreo posibilitate să răspund la comentariile primite direct din interfața de administrare a blogului?

      Ștergere
    2. Sincer sa fiu nu stiu insa nu cred ca se poate ca acuma l-am tot butonat si l-am intors de pe o parte pe alta panoul de control si nimic. Daca aflu te anunt.

      Ștergere